miercuri, 30 decembrie 2009

O amintire


Ninge…ce sa mai, spun prosti. E viscol defapt. E intuneric si frig si ma plimb, nu pe oriunde ci pe strada aia pietruita unde este casa aceea ce are un gard facut din buruieni si care sta sa se prapadeasca. Mi-e frica , dar totusi ma plimb, vantul imi bate in fata iar fulgii de nea ma sufoca. E din ce in ce mai infricosator , simt ca intru intr-o alta realitate. Totul pare din ce in ce mai straniu, oamenii sunt plini de zapada si pe chip li se citeste disperarea, frica si mai ales ingrijorarea. Parca ar fi ultima zi pe care o s-o mai traim. Oare nu au mai fost si alte zile geroase ca asta? Ba da ,sigur ca au mai fost , numai ca azi e prima zi in care eu cu adevarat ma simt inspaimantata. Trece o pisaca prin fata mea, ma sperii si incep sa fug. Alunec. Cad in mijlocul strazi, norocul meu este ca pe acea strada nu prea trec masini. Ma ridic si ma uit prin jurul meu, nimic de vazut, doar zapada ce se asterne grabita pe strada si luminite ce se intrezaresc la ferestre. Imi continui drumul haotic. Nu stiu pe ce cale s-o apuc , toate strazile parca imi ascund un mister ce bineinteles nu vor sa il stiu. Incep sa simt cum frigul imi intra in vene, nu imi mai simt extremitatile, cel putin degetele de la maini imi sunt inghetate cu tot cu manusi. As vrea sa ma opresc ca sa imi trag rasuflarea ,dar nu pot, daca m-as opri as ingheta cu totul. Imi continui drumul desi ma simt sfarsita. Vad pe o strada laturalnica niste copii care se dau cu sania. Ei nu au nicio grija. Pe fata lor se vede bucuria. Oare eu sunt singura care ma simt trista de venirea iernii? Nu ,e doar starea mea tipica di-naintea Craciunului.

Niciun comentariu: